Ce bine este la Mall! Sau mai bine zic la Mol, că nu am chef să mă înec, precum cei din buricu’ Checheciului,
exact la mall. Deci: ce bine este la Mol. Acolo-s de toate. Tineretul valah
ştie. Şi bătrânetul! Şi piticinetul sau junioretul! Că fără Mol viaţa nu mai
are nici un rost. De aceea trebuie trăită, respirată în spirit Mol. Trăiască
generaţia Mol-âilor! Vivat Mol-uştele şi Mol-uştii. Degeneraţia asta ...
vorbesc! La Mol, generaţia proaspătă poate alege. Să privească cu dioptriile
cât lubeniţele ore bune la afişe cu muşchi, la ţoale, la pantofi cu toc în
faţă, la cizmuliţe cu bretele, la chiloţi cu radio şi internet sau la reducerea
de 70% la carnea de porc. În plus, ca bonus, la Mol se predau, la nivel de
Oxford, ultimele inovaţii în materie de fiţe, de mişcări a la Lady Gaga, de
ţuguiat buzoaiele la diverse nemulţumiri, de aruncat ochiade mortale pe sub
sprâncene, de figuri, de impresii etc. Indiscutabil, nimic nu se compară cu
excursia în Mol. Nu credeţi, hai să comparăm! Să vă convingeţi singuri. Bunăoară
la Biblioteca Judeţeană ce să faci? Linişte ca-n filmele alea de groază care te
fac să mergi o săptămână cu cuţitul la WC...praf pe cărţi...microbi cu kilu’...
nu-i muzică hause... La ce să te holbi? La prăpădiţii aia de pe acolo,
pierde-vară după rafturi? Dai două-trei ture şi în zece minute cartografiezi
toată biblioteca. Cu tot cu femeia de serviciu... La sport? Mol-âii fac sport
destul. Se plimbă fâţa-fâţa după un pachet de cipsuri pe la magazinele de
genţi, şireturi, adidaşi, combinezoane etc. cel puţin şase ore şi dacă
prinde o lună norocoasă într-o săptămână găseşte mol-âul şi cipsurile buclucaşe
pe undeva. Fructele nu sunt bune nici ca exemplu, că atacă Mol-arii şi
sunt dăunătoare mai ceva ca şi gândacii de colorado. O Mol-uscă adevărată nu
îşi asumă asemenea riscuri. La fotbal... abureală! Aleargă 20-30 de indivizi
după o beşică până mai gata de îşi scuipă plămânii şi tot nu o prind. Mai urlă
cîte unu mic şi gras sau mare şi deşirat de pe margine ca apucatu’... Tot felu’
de decibeli nenorociţi la stadion. Decât aşa mai bine singur, atât de singur de
să nu te caute nimeni, nici măcar „Martorii lui Iehova”. Dar la Mol eşti
înconjurat de prieteni. La Mol nu zbiară nimeni. Molul este bun, atent, plin de
căldură cu Mol-âii şi cu Mol-uştele lui personale, iar pozele cu manechine nu
te stresează. Sunt binevoitoare cu toţi dinţii. Cu tot cu mol-ari! La box ar fi
frumos dacă nu ar transpira nimeni, nu ar fi pumni în cap (ci doar ameninţări
verbale... se poate şi înjurături pe Net) şi dacă s-ar da juma’ de găleată de
anabolizante gratis la fiecare antrenament. Decât să se facă purul măciucă’n
cap de emoţie, mai bine să se ridice freza (cel mai important lucru din viaţă
după şaorma) în Mol la intervenţia expresă a stilisto-frizerului. Excursii la
munte....ce excursii la munte fraţilor! Nu îşi au rostul. Până pe vârful Omu,
omu’ Mol-âu ia liftul de mii de ori până la trei cu tot cu Babele de pe acolo.
Practic, ieftin şi rapid. Moluştele au parte de scări rulante la Mol. La munte
ai parte de bâzgoi, de furnici sau poate, Doamne-fereşte, de vreun urs neînsurat,
care te confundă cu vreo ursoaică... de trăieşti idila mileniului. La Mol,
molâii merg la vânătoare de mol-uşte, cu toţi muşchi încordaţi la maxim, fără
de teama vreunui urs d’ăsta mai sărac cu duhu’. Hantăr de Mol! La munte îţi rupi adidaşii sau tocurile, iar pe bani
ăia poţi cumpăra un hamburgher, cartofi prăjiţi cu ketchup, două hot-dog-uri,
câteva ciorbe şi trei kebap-uri şi nu te enervezi că, azi în UE, nu au fost
hoţii şi bandiţii ăştia în stare să construiască nişte scări rulante. Molul
este, în definitiv, o instituţie de „de toate”: de lipială, de tăiat tone de
frunze la câini, de ce faci Ioane, stai
şi cugeţi? Numa’ stau!, de umflat cu „euri” intestinul gros, adică DE
DETOATE! Oferă chiar şi filme cu supereroi care-i omoară pe toţi antipaticii cu
puşca, ghioaga, cu arcu’ lu’ Marcu sau cu buzduganul. Adevărul este că şi
eu ca preMolâu m-am bucurat de filmele cu „Vandam”, „Şvarţenegher” sau cu
chinezii galbeni (de furie!) din „Lovitura fulgerătoare” sau
„Şaolinprovoacăningea”, dar nu am avut şansa de a transforma „videoul” în
instituţie sau casetele în stare de spirit. Molul îmi oferă şansa asta imensă.
Molul m-a cucerit. Vreau să devin Mol-âu! Deci dacă nu am fost, devin, dacă
sunt şi habar nu am de asta, mă perfecţionez. Supraomul lui Nietzsche se
metamorfozează în SupraMolâul de deasupra Molului. Gurile rele zic că una este
să-ţi cumperi scobitori din Mol şi alta este să devină Molul o filozofie de
viaţă. Eu vreau chestia asta cu filozofia că-mi place cum sună. Mă mut cu totul
acolo, la Mol, dacă se vor deschide şi biserici şi cimitire. Lipsesc.
Deocamdată! După cum sunt vremurile nu pentru mult timp. Oricum îmi cumpăr loc
în faţă şi într-o parte şi în cealaltă. Vă las. Am plecat la Mol, poate prind
ceva reduceri măcar la locul de veci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu