Știu din facultate! Acolo m-am prins că în
Moldova trăiesc români. Greu m-am prins. Recunosc... Da bine că rezultatul final a fost unul
pozitiv. Ce mai am ajuns și eu la facultate în a doua jumătate a anilor ’90.
Viață de student! Cămine obosite, șapte blatiști într-o cameră de două, trei
persoane, gândaci flămânzi, miros neaoș de ciorapi care se lipeau din prima pe
tavan, muște grase și frumoase, urlături de haiduci beți criță pe la ora 4
dimineața, precum și strigăte provocatoare din seria Ia ieși în față ăla la care nu-i place cum joacă baschet bunicu? Și
mulți, mulți frați di pisti Prut. Frați di limbî rusî și apucături așișderea.
De fapt nu chiar așa de frați... Nici măcar veri... Mai mult cunoștințe care se
plac, precum îi place câinelui murăturile. Ce s-o mai lungim. Vremuri tulburi!
Dacă mergeai în facultate cu figuri de maciomen
îți scoteau rapid rușii gărgăunii din cap.
De vroiai musai să le păstrezi, atunci începea distracția. Deveneai un showman de toată isprava. Rușii, cum le
ziceam noi, basarabenii cum erau catalogați oficiali, erau cei mai curajoși și
tari oameni. De departe! Vitejia lor era prin cămine de-a dreptul legendară...
Haiducia și eroismul lor era însă condiționate de niște aspecte, aș spune de-a
dreptul minore. INSIGNIFIANTE! Mai precis erau smardoi dacă erau înalți de vreo
tonă și grei de circa doi metri și aveau de-a face cu 7,8 de-ai noștri cu
pietre în buzunar, ca să nu-i ducă vântu. Români de 93 de kile cinci persoane.
Cu toate oasele la vedere. Lesne de confundat cu scheleții. Buni în laboratorul
de anatomie. Situațiile astea erau pe placul rușilor. Băteau la mioritici ca la
fasole. Adevăru-i că ex-sovieticii aveau și capetele tari și pumnii. Discuții
filozofice cu ei încropea-i mai greu. Ușor era să demarezi o păruială. Ce trece vremea... Parcă alaltăieri săream ca
un țap in fata ruso-basarabeanului, român neaoș de limba rusă, și strigam
amenințător Mmmbbbbbăăăăăăăăăăă… te
sparg! Am făcut Karate, Kyokushin, Kung Fu, Kilimanjaro, Marlboro, Beijing, Shanghai,
Sumo.... Moldoveanul nostru, cu posibile rădăcini moscovite sau cu din-alea
valahe de care încerca să scape, se uita chiorâș la mine, precum prostu la baba
cloanța. Cu pumnii strânși, pregătiți pentru spart capete, ne băteam în
psihologie. Șî șe... io-l aduc pi
Viiteeea șî pi Iiigor... Gata eram. Mă tăiam ca maioneza. Mă vedeam sfâșiat
de raketzi și urmărit cu recompensă pe capul meu pusă de mafia rusă.
Basarabeanul își lua o mutră inexpresivă precum văzuse că fac rușii prin
filmele americane și plusa ca la poker: Criiiieeed
că viiiniiii șîîîî Vasâââââli șîîî Ivaaaan... Hait!!!! Tră’ să imi iau loc în
cimitir cât mai rapid, îmi ziceam panicat. Central, cu vad bun. La vedere.
Nu-i destul că vine Vasilică ăsta, care după nume o fi și canibal, mai vine și
Ivan... Dacă rusu n-o fi unul mare și prost și știe istorie?!? Și știe de Ivan
cel Groaznic… Mă duce la Moscova mă agață, taman ca țaru pe antipatici, și
oricine trece pe acolo taie o bucată din mine? Eram terminat psihic. Când
auzeam dădeam în icter. Iar vine cu d’ăstia de șapte metrii. Pe naiba! Rusoiul
sau prorusoiul avea vreun Igor printre cunoștințe, dar era probabil vreun
mititel cu mâna în nas, pe clasa a III-a sau a IV-a. Unul care trebuia să
studieze mult ca să devină ditamai rachetul. Cu o voce prietenoasă și genunchi
tremurători, ca înainte de condamnarea la moarte bâguiam ceva mai mult mort
decât viu: Bineeeeeee... tu crezi că mi-e
frică de urâții ăia ai tăi? Habar nu ai ce periculos sunt... Foarte periculos!
De mi-e foame, îți mănânc tot Chișinăul. Da’ hai mai bine să ieșim pe interval noi doi ca băieții și nu mai chemi
pe nimeni. Începeam apoi cu lingușeala plângăcioasă: Oricum ești mai tare decât mine... În gând rosteam nelipsitele
rugăciuni: Doamne dă să ne batem noi doi,
că altfel iar trebuie să plec acasă vreo trei săptămâni să mă ascund ca
șobolanu’. Mă omoară mama că nu vin
la școală… Doamne!!! Îl las să-mi de-a vreo zece pumni în plus pentru înjurătura
de alaltăieri, numa’ dă doamne să nu
cheme pe nimeni... mă rugam eu fierbinte. De vreo două ori rugăciunile
mi-au fost ascultate. Ulterior am realizat că sunt români și prin Basarabia
când la un meci de fotbal m-am luat la harță cu unu di pisti Prut și moldoveanu’ a zis: Știeei șie? Hai noi doi cu pumni... da’ nu mai chiiieeemi pi nimi după băăătăăăliiii, folosind taman vocea
aia mieroasă a mea, în care se simțea promisiunea că o să mă lase să-i aplic
câteva scatoalce în plus, ca să fiu mulțumit și să stau cuminte după cafteală.
Așa mi-a devenit de simpatic plagiatorul, că l-am cinstit cu o cafea. Acuma la
vreo cinșpe ani distanță mă întreb cum o fi aterizat moldoveanu’ nostru pe
aici?!? Că cei care-i expediau bursieri peste Prut au știut de ce este nevoie
ca să nu mai fie deranjați ani buni de prostii d-astea unioniste. Ai noștri de
dincoace au înghițit gălușca și i-au primit pe indivizii cu probleme de
integrare și cu probleme la cap pentru o reciclare românească. Deștepți
sovieticii și sovietoii... Adevărul este că și azi cu un set de creaturi de tipul
celor din ’90 trimise dincoace de Prut, pe slugile Moscovei nu i-ar deranja pe
nimeni cu Mari Adunări Naționale și marșuri unioniste până în 2053. Întrebarea
peste timp însă rămâne: Oare cum s-o fi rătăcit moldoveanul nostru, în aceea
perioadă, pe aici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu