Mergeţi fraţilor la teatru!

                             

Am vrut să mă fac om de cultură! Sătul de agricultură! De spălatul pe dinţi al râtanilor... De fuga după găinile indisciplinate cu ciocanul şi cu cleştele! Mi-am zis că este timpul pentru descinderi istorice în lăcaşurile de cultură ale patriei. Convins fiind că n-o să mă trăsnească, m-am dus şi io la teatru. Piese moderne şi neomoderne. Altceva n-a fost. Cimitirele erau închise. La filarmonică mă trezeşte rapid, iar la bibliotecă după zece minute mă ia foamea. De şaorma! Şi atunci ultima soluţie a rămas TEATRUL! Unde nu dormi că-i vorbăraie. Unde-s alde discipoli de-ai lui Jean Constantin, Dem Rădulescu, Toma Caragiu şi toată gaşca lor. Înarmat cu stoicism şi cu o furculiţă de fier am pornit pe drumul culturalizării, al propăşirii spirituale. Al fraternizării cu Kant! La revedere mediocritate, să vedem ce-o să mai zică acum junioarele clevetitoare 17 şi 70 de ani când le povestesc piesa! O să le cadă bornăul de invidie. Şi prietenilor mei la fel! Îi aşteaptă o introspecţie soră cu moartea... mi-am zis eu cu gura până la urechi, frecându-mi cu un rânjet satisfăcut mâinile pe scaun la prima piesă. Le-am frecat şi la a doua, şi la a treia şi la a 127,3-a piesă… Până am cedat. Totul era bine, participam la comedii, participam la tragedii… râdeam de mă spărgeam, până strigau la microfon să mă potolesc că altfel mă dă afară din sală, plângeam de umileam bocitoarele satului şi-i udam până la piele pe cei din faţa mea, dar…. Totul s-a dus pe râpă. Partea proastă-i că eram viceversa, vorba lui Birlic! La tragedii hohoteam ca lovit de streche, iar la comedii îmi dădeau lacrimile de nefericire. Eram pe contrasens cu devieri înspre arătură. Asta este! Am renunţat. Nu sunt în stare să desluşesc jocul actorilor. Nu sunt capabil să înţeleg a nuştiucâta artă mioritică. Artiştii ăştia sunt prea subtili pentru neuroni mei. Teatrul modern şi modernist mă depăşeşte. Dar nu-i bani! Mai încerc de vreo câteva ori prin alte părţi. În instituţii unde sentimentele se exprimă altfel.  Râsu’şi plânsu’ nu sunt atuurile mele… Nu c-aş avea un cap mai tare... De lemn sau alte materiale! Cred că tot timpu’ am avut probleme cu exprimarea sentimentelor. Mai bine încerc la pictură! Ţineţi-mi pumnii! Voi ăştialalţi, care înţelegeţi piesele, mergeţi la teatru. Faceţi-vă oameni de cultură! Neomoderni. Vă ajută actorii.