duminică, 25 octombrie 2015

Mi-s bănățan în țoalili miale!



         Nu mi-a plăcut să fiu bănățean. Deloc! Așa cum nu-i place sârbului să-l faci albanez. Sau romului german sadea! Cu rădăcini prin Munții Apuseni, vroiam musai să fiu un fel de rudă cu Horea, Cloșca și Crișan. Nepoțel... dacă se putea! Eventual văr mai mic cu Avram Iancu. Mergeam în vacanță la munte și acolo copiii urlau după mandea bănățeanu. Mă făceam negru de obidă, de parcă eram din Angola. Pe care-i prindeam dintre strigători, dacă puteam să-i umflu, îi miluiam cum se cuvine, de nu mai strigau vreo două zile. Până uitau... Prindeau greu și uitau repede! Începeau iar cu pâra: bănățeanu, bănățeanu... Credeam sincer că-s cel mai nenorocit, ghinionist copil de pe pământ pentru că m-a pus naiba să mă nasc în Banat. Îmi ziceam: ce bine era dacă eram și eu om ca lumea... un om normal... nu BĂNĂȚEAN!?! 

         Nu pricepeam și pace că Banatu-i fruncea, deși refrenul ăsta mi-l fredonau țăranii de pe acolo în fiecare zi. Degeaba! Cântă-i surdului hora unirii până ți se lungește limba de un cot, că tot nu-i dă lacrimile de emoție patriotică. Își făceau efectul laudele bătrânilor ardeleni precum viagra la un mort. Tot ca împielițații ăia mici din sat vroiam să fiu. Au trecut anii și am ajuns la studii tot printre ardeleni. Acolo o altă etapă de clasificare... Una care mă făcea să turb!  Oricât încercam să-i conving că-s de-al lor, cioflingarii, încăpățânați precum catârii în călduri, îmi explicau că mai degrabă sunt de-al finlandezilor decât de-al lor. Demonstrația suna cam așa:  Ia zi, între două situații, una albă și alta roșie pe care ai alege-o? După ce-mi prezentau situațiile se holbau la mine ca milițianul la stafie. Stăteam și rumegam încruntat. Cu fluturi la stomac. Nu cumva să mă pună Nichipercea să aleg varianta bănățenească că iar mă fac ăștia bănățan cu cap pătrat. Apoi urlam ca lovit de streche, fericit că m-am prins: Pe aia roșie o aleg că așa-i bine.. Urmau priviri chiorâșe. Păi vezi d-aia ești bănățean! Un ardelean n-ar alege asta... 

         Mă simțeam murdar. Mă mustra conștiința la maxim, ticăloșia-mi apăsându-mă precum un elefant sătul bocnă un purice cu picior scrântit. Mârâiam și eu: ... 'vă mama voastră de decibeli spurcați... numai d-astea alegeți... alege-v-ar poliția pentru ocnă... pica-v-ar molarii și incisivii... Mai încercam o dată să fiu ardelean. Ziceau: Între verde și albastru ce ai alege? Normal că alegeam situația albastră pentru că mă reprezenta și automat alegeam greșit. Orice alegeri făceam eram pe dos. Eram viceversa. Hai bă Sala... ești bănățean rău cu capu, da' suntem toleranți, mă consolau ardelenii. Obidit și cătrănit  mai încercam o dată și încă o dată și încă o dată... Până când m-am săturat. Precum ardelenii să fugă după melci și să nu-i prindă din cauza vitezei superioare a acestora. În final am acceptat că nu pot fi decât ceea ce sunt. Și sunt bănățan în țoalili miale. Și mi-s fruncea!

6 comentarii:

  1. Si eu sunt oltean în țoalili miale. Și mi-s fruncea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt muntean ! Si-s fruncea ! Mai neamt ca Neamtul ;) . De vreo 400 de ori !!!! UNITATE !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Logiciene, totul se rezuma la a fi mandru de ceea ce esti, de a fi mandri de ceea ce suntem!

    RăspundețiȘtergere