Am auzit că pe la noi sunt mulți mediocri. M-am speriat rău. Dacă mă mazilesc cumva? Or fi probabil oameni răi și periculoși. Am început să caut informații despre ei. Ca să mă păzesc. Dacă știu despre ce este vorba, nu mă pot prinde ăștia la înghesuială. Octav Bibere zice că mediocrii sunt usor de identificat. Ei nu admiră, nu aprobă, nu incurajează, ci doar neagă, refuză şi contestă! Ăsta este tiparul... Naiba-i ştie că nu-i văd. M-am uitat vreo câteva zile atent după ei. Cu coada ochiului. Nimic! Nu-i văd. Sunt prea mulţi care fac asta şi este dificil. Nu pot să-i depistez pe mediocri ăştia. Am criticat şi eu pe Ponta, pe Guţă, pe Zăvoranca şi pe Mutu. Dacă mă iau după Bibere... este clar că sunt mai mediocru decât proastele care stau în chiloţi pe la TV. Uite aşa: proaste, şterse și fără personalitate. Doar cu chiloţii ăia pe cerebel. Însemnă că şi eu am pe cap, nimic altceva decât o pereche de tanga. Cu sutien şi cu un zâmbet tâmp. Unul mediocru... Nu-mi place! Deloc. Nu mă avantajează. Mai bine mă dau deştept. Poate am noroc să mă şi creadă cineva. Aşa că mă leg de un citat pe care l-am ciordit de la profesorul Octavian Țîcu. Mai precis un motto scornit de Eleonor Roosevelt, care zice că mințile mici discută oameni, mințile medii discută evenimente, mințile mari discută idei. Bine... este uşor să mă dau mare cu furăciunea! Greu este să explic citatul. Dar o să o fac, tocmai ca să depăşesc mediocritatea. Ca atare dau şi un exemplu. Unul concret. La subiect. Ca să nu o mai lungim, pot să vă exemplific cu ţăranii Cacăbâce şi Zamăacră care au tăiat o curcă. Oamenii mediocrii, cu minţi mititele, zic: Auzi bă... a lu' Cacăbâce a tăiat curca aia sură, cu moţ alb. A mâncat-o cu nevasta şi cu soacra. Bă ce om... Se bătea cu pumnul în piept la cârciumă că a trecut pe vegetale şi vrea să ţină orătania până moare de bătrâneţe. Evident, de mici ce sunt, minţile ţărănoilor s-au fixat înspre nenorocitu' de Cacăbâce. Țăranul Zamăacră dispare din peisaj. Asta da viziune îngustă. Minţile medii pedalează însă pe alt repertoriu: Auzi bă... din cauza lui a lu' Cacăbâce şi a lu' Zamăacră se duc animalele de casă. Au mierlit o curcă. Sunt tot mai puţine animăluţe-n sat. Rămânem mâine-poimâine fără păsări de curte. O să ne râdă fraierii din grozăvenia de sat vecin! Aici avem de-a face cu un alt nivel. Ajungem prin generalizare la ditamai evenimentul. Fauna satului este în pericol. Dar... tot în sfera micilor mediocrii se zbat și ăștia cu evenimentele lor cu tot. Geniile, minţile mari, titanii, nu pot decât să spună: Auzi bă... a lu' Cacăbâce şi a lu' Zamăacră au luat viaţa unei făpturi. Nu cred că la noi în sat ar trebui să se permită curmarea unei vieţi. Sunt împotriva vărsării de sânge nevinovat. Mai bine mănâc trifoi şi lucernă toată viaţa, decât să asasinez o pasăre. Chestie de principii... Da! Asta este. Am găsit taman exemplul potrivit. Curca devine principiu. Devine o filozofie de viață. Asta trebuie să faceți dacă vreți să depășiți minoratul. Precum mandea! Încet, încet devin filosof. Datorită curcilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu