luni, 23 mai 2016

Anunţ oficial: am depăşit pragul de un milion de euro venituri din scrierile mele



       Nu mă pot umfla nicidecum în puf sau pene. Să mă dau cogeamite intelectualu’. Nu pot impresiona. Să-mi umflu muşchii, să nu mai am loc pe stradă de mine însumi. Cei cu care intru în contact au o curiozitate d’asta lipicioasă. Bolnăvicioasă. Şi urâcioasă! Mă întreabă câte lovele scot din ceea ce scriu. Când aud aşa ceva fac cu pancreasu’. Interogatoriul dintre mine şi curioşi se derulează cam aşa:
-          Domn profesor câte cărţi aţi scris?
-          Vreo cinci jumătate… Kile, nu metri.
-          Ahaaaaa… (Interlocutorul este dezamăgit de la bretele până’n şosete că numai atâtea cărţi am fost în stare să scriu. Se aştepta să zic vreo 40-50 de bucăţi) Bravo! Multe. Chiar numeroase. Sunteţi mare. Ca Eminescu. Şi ies mulţi bani din ele?
-          Păiiii…. dehhhh… buuuuuffff…pfuaaaaaaaiiii… aşaaaaaa… cevaaaaaaa acolo de sarmale gratis…
       
       Când aude că nu am Mercedes din bişniţa cu cărţi plescăie cu o mutră lată. S-a dus la naiba-n hotel toată bruma de respect mimat. Păi ce naiba face ăsta? Muncă patriotică? E deştept ca noaptea-n zi de sâmbătă. Am crezut că este ceva de capu’ lui. Se dă mare, da’ este mic, mic, mic cât un furnic… le aud eu gândurile. După ce îşi imaginează că mă bate’n cuie cu picamerul şi mă atârnă de o bară legat de limbă, se intră în a doua etapă, cea a descositului:
-          Păi de ce pierzi mă Sala timpul cu d-astea? Te plictiseşti şi tu….
-          Câteodată. Mai stau şi eu cu degetu’n nas şi cu adidaşii proptiţi în ferestrele balconului… Admir gazele toxice, furnicile şi şoarecii până mă mustră conştiinţa civică că pierd timpu’…
-          Ahaaaaa… asta este cauza… zice omu’ cu o grimasă care se vrea atât de inteligentă că ar umili la lacrimi orice savant. Şi atunci te apucă scrierile!?
-          Io ştiu ce să zic? Mă apucă… Parcă depinde oarecum de digestie. La constipare cred că merge mai bine ca la …

        Cert este că urmează inevitabil etapa a treia. Cea a sfaturile părinteşti. A psihanalizei. A pocăinţei şi a salvării păcătosului pierdut în nimicnicia lui. A dragostei superioare. Precum un bunic sfătos nepoţelului, îmi spune:
-          Nu mai bine ai face ceva util şi tu? Pari om serios din avion. Apucă-te de agricultură. Las-o naibi de cultură. Două, trei sfecle roşii, plus leuştean şi zarzavaturi şi te-ai scos. Uită-te şi tu în jur… Fă-te om de ispravă! Ce rost are să pierzi timpul?
-          Mă gândeam… încerc eu să mă scuz, dar scuza îmi este ştrangulată în faşă.
-          Gândeşti pe naiba. Ce crezi că să îţi facă statuie? Cu învârtelile mele produc cât trei librării ta la un loc. Ascultă pe mine. Deschide-ţi o crescătorie de omizi şi nu mai pierde timpul…

      …după care urmează o prelegere de microeconomie de cartier. Cu exemple de succes: tencuieli, transport marfă, abeceuri etc. Până îmi iau inima’n dinţi şi reuşesc să schimb subiectul. Subtil. Uşurel. Fără mişcări bruşte. Deh…cu capitaliştii şi cu dentiştii nu te pui. Cam aşa stau lucrurile. Oricum mă stresează dezbaterea pe marginea ecuaţiei lovele-scrieri. Îmi piere somnu'. Mă agită. Pentru sănătatea mea fac orice. Aşa că mărturisec public: alaltăieri am ajuns la 1.000.000 de euro venit cu scrierile astea rupestre. Conform băncilor elveţiene în circa trei săptămâni ajung la zece milioane. Deci vă rog să nu mă mai frecaţi la cap. Un pic de respect pentru milionari ce naiba…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu