Nu mă pot umfla nicidecum în puf sau pene. Să mă dau cogeamite intelectualu’. Nu pot impresiona. Să-mi umflu muşchii, să nu mai am loc pe stradă de mine însumi. Cei cu care intru în contact au o curiozitate d’asta lipicioasă. Bolnăvicioasă. Şi urâcioasă! Mă întreabă câte lovele scot din ceea ce scriu. Când aud aşa ceva fac cu pancreasu’. Interogatoriul dintre mine şi curioşi se derulează cam aşa:
-
Domn
profesor câte cărţi aţi scris?
-
Vreo
cinci jumătate… Kile, nu metri.
-
Ahaaaaa…
(Interlocutorul este
dezamăgit de la bretele până’n şosete că numai atâtea cărţi am fost în stare să
scriu. Se aştepta să zic vreo 40-50 de bucăţi) Bravo! Multe. Chiar numeroase. Sunteţi
mare. Ca Eminescu. Şi ies mulţi bani din ele?
-
Păiiii….
dehhhh… buuuuuffff…pfuaaaaaaaiiii… aşaaaaaa… cevaaaaaaa acolo de sarmale gratis…
Când
aude că nu am Mercedes din bişniţa cu cărţi plescăie cu o mutră lată. S-a dus
la naiba-n hotel toată bruma de respect mimat. Păi ce naiba face ăsta? Muncă patriotică? E deştept ca noaptea-n zi de
sâmbătă. Am crezut că este ceva de capu’ lui. Se dă mare, da’ este mic, mic,
mic cât un furnic… le aud eu gândurile. După ce îşi imaginează că mă bate’n
cuie cu picamerul şi mă atârnă de o bară legat de limbă, se intră în a doua
etapă, cea a descositului:
-
Păi
de ce pierzi mă Sala timpul cu d-astea? Te plictiseşti şi tu….
-
Câteodată.
Mai stau şi eu cu degetu’n nas şi cu adidaşii proptiţi în ferestrele balconului…
Admir gazele toxice, furnicile şi şoarecii până mă mustră conştiinţa civică că
pierd timpu’…
-
Ahaaaaa…
asta este cauza… zice
omu’ cu o grimasă care se vrea atât de inteligentă că ar umili la lacrimi orice
savant. Şi atunci te apucă scrierile!?
-
Io
ştiu ce să zic? Mă apucă… Parcă depinde oarecum de digestie. La constipare cred
că merge mai bine ca la …
Cert
este că urmează inevitabil etapa a treia. Cea a sfaturile părinteşti. A
psihanalizei. A pocăinţei şi a salvării păcătosului pierdut în nimicnicia lui.
A dragostei superioare. Precum un bunic sfătos nepoţelului, îmi spune:
-
Nu
mai bine ai face ceva util şi tu? Pari om serios din avion. Apucă-te de
agricultură. Las-o naibi de cultură. Două, trei sfecle roşii, plus leuştean şi
zarzavaturi şi te-ai scos. Uită-te şi tu în jur… Fă-te om de ispravă! Ce rost
are să pierzi timpul?
-
Mă
gândeam… încerc eu să
mă scuz, dar scuza îmi este ştrangulată în faşă.
-
Gândeşti
pe naiba. Ce crezi că să îţi facă statuie? Cu învârtelile mele produc cât trei
librării ta la un loc. Ascultă pe mine. Deschide-ţi o crescătorie de omizi şi
nu mai pierde timpul…
…după
care urmează o prelegere de microeconomie de cartier. Cu exemple de succes:
tencuieli, transport marfă, abeceuri etc. Până îmi iau inima’n dinţi şi reuşesc
să schimb subiectul. Subtil. Uşurel. Fără mişcări bruşte. Deh…cu capitaliştii şi
cu dentiştii nu te pui. Cam aşa stau lucrurile. Oricum mă stresează dezbaterea pe
marginea ecuaţiei lovele-scrieri. Îmi piere somnu'. Mă agită. Pentru sănătatea
mea fac orice. Aşa că mărturisec public: alaltăieri am ajuns la 1.000.000 de
euro venit cu scrierile astea rupestre. Conform băncilor elveţiene în circa trei săptămâni
ajung la zece milioane. Deci vă rog să nu mă mai frecaţi la cap. Un pic de
respect pentru milionari ce naiba…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu