Toleranţă europeană cu sticle-n gură şi pumni în cap

 

        În Franţa a început bubuiala. Ruşii cu englezii, francezii cu irlandezii şi alde Stan cu alde Bran s-au felicitat pe strazi pentru realizările naţionale. Cu sticle-n cap şi picioare-n gură. Plini de iubire şi de dragoste europoidă, huliganii şi ultraşii au vrut să-i scape pe adversari de carii. Act umanitar. În fond ciorbă de teieţei poţi hali hulpav şi numai cu un molar. Chiar de-i stingher săracu. Claustrofob… Totuşi îşi face treaba. Se descurcă şi singur cu supa. Şi cu o mână ruptă se trăieşte. La urma urmei ai două. Multe. Ce să faci cu toate mâinile? De aceea suporterii nu trebuie blamaţi. Un pic de mişcare nu strică. Ce vreţi? Să stea inerţi cu degetu’n nas şi să facă burtă? Să se îmbolnăvească? Mai bine o ciomăgială straşnică, în spiritul promovării dragostei unionale…

        Pe la mondiale nu prea am auzit de fugărirea antipaticilor prin porumb sau pe aiurea. Parcă nu le arde fanilor de smardoială. Preferă râgâiala tradiţională de după bere şi somnicu voinicesc cu scăfârliuţa pe masă. La Europene lucrurile se schimbă. Fanii parcă sunt loviţi de streche. Una violentă. Probabil berea îi face bătăuşi. De la beri blonde văd negru în faţa ochilor. Mă întreb care o fi explicaţia. Mondialele mumă, europenele ciumă!  Dragostea si prietenia dintre popoare, multiculturalismul şi unitatea în diversitate se duce la Scaraoţchi-n praznic când popoarele fericite ale Europei Unite se întâlnesc la fotbal. Explicaţii nu prea pot să dau. Mai uşor dau bani împrumut. Nu găsesc altceva decât că europenismele nu funcţionează.

         Poliţia franceză pare pentru început cam molâie. Tolerantă. Posibil la ordinele şefilor, jandarmii francezi nu-s aşa de feroci ca pe la noi. Ioc excese de zel! Nu se încoardă precum cocoşii. La acest capitol mioriţa i-a jumulit de mult. Fosta lae-bucălae s-a făcut lup. Cocoşeii sunt moi ca găinile. Tot galice şi astea. Probabil din dorinţa de a demonstra că pe Bătrânul Continent şi în UE este pace si dragoste. Că popoarele se iubesc. S-au înşelat. Ăştia vor să nege istoria. Vor s-o lase moartă cu homo homini lupus est… Oricum marea întrebare este unde naiba au ascuns ruşii lansatoarele şi petardele. Jandarmii i-au controlat peste tot. Doar în anus nu se poate… În sălaşul limbricilor. De rusoaice nu mai zic nimic. Chiar un lansator de petarde… dă-o ’ncolo.. nu cred…  

         Românii… ca de obicei. Cain şi Abel. Rupere de oase între noi. Conform principiului mă antipatizez cu foc pe mine însumi şi cel mai mare duşman al meu sunt chiar eu. Şi în Franţa s-a dorit să moară capra vecinului. Cu tot cu vecin. Fanii au urlat unitate naţională de-ţi dădeau lacrimile. Patriotice tată! Steliştii cu dinamoviştii ne-au păcălit însă. Au glumit şi ei... Aşa că şi-au spart cu entuziasm capetele. Românii n-au nevoie de cine ştie ce huligani ruşi. Se omoară între ei. Bătaie în familie. Rufele acolo se spală. Nu-i nevoie de alţii ca să ne bată. Ne batem ca pe covoare. Alţii ne pot doar aplauda. Invidioşi că ei nu au un asemenea talent naţional. Unul înnăscut. Dacă naţia ar funcţiona organic ar fi ca şi cum ţi-ai rupe de unul singur un picior. Şi de fericire că te-ai pedepsit, ţi-ai altoi şi nişte pumni în nas. Important este să moară duşmanii.