marți, 16 august 2016

Mi-am pierdut pălăria în faţa grasei...



     


     Tot felul de campioni pe la Rio. Lungi, laţi, triunghiulari, patraţi, strâmbi, verzi.... Românii cam rari. Răruţi. Din cauza viruşilor. Ăştia n-au cu nimeni treabă. Doar cu românii. Viruşi rasişti. A presimţit Halep. I-a ginit. Ăştia sar toţi pe mine. Stau acasă... Viruşi înticăloşiţi. De la ei ni se trage. Sunt de vină. D’aia au pierdut şi fetele la handbal. Aici am vrut să ajung. Marea campionă pentru mine-i portăriţa aia din Angola. Auzi: 1,78 înălţime şi aproape suta de kile. Parcă era luptătoare de sumo. S-a stricat parchetul sub ea. Umplea plasa. Pe unde naiba să dai mingea? Era cât poarta. Cogeamite portăriţa. Nu ştiu dacă era spradimensională, da’ grasă era sigur. În România, dacă venea la selecţie cu clisuţa aia bogată pe ea, ar fi alergat-o antrenorii cu furca. Parcă-i aud: Omorâţi-o făăăăăăă!!! Îşi bate joooooc!!! De nooooooi!?! A venit să facă miştooooo… Prindeţi-o şi daţiiiiiiiiii…  Ce şansă să primească… Eventual o cafteală. Să se înveţe minte. Ăia din Angola, mai albaştri şi mai toleranţi, n-au pus-o pe cântar. Las-o bă că merge’aşa… Sau poate s-a stricat cântarul. Cert este că i-au dat o sută de kile de şanse. Un sac. Pe care Teresa Almeida le-a valorificat. Bag seama că viteza de reacţie în Angola nu ţine de greutate. Zburda precum ieduţa. De avea vreo 75 de kile zbura ca Superman. Din bară’n bară. Da’ nu are 75 de kile. Are o tonă. Pardon! Un chintal. Nu ştiu ce mănâncă de apără aşa bine. Cine ştie ce fructe cresc pe acolo prin satul ei din Angola. Ţărani fruntaşi! Tribu' cultivă bostan prin pomi. Fata de mică înfulecă zilnic cauciuc. La prânz bagă elastic. Haleşte de toate. Pe ale noastre sigur le-a mâncat. Cu tot cu meci. Ce mai tura-vura. O sportivă incredibilă. Sportiva mea preferată. Pentru mine este taman MAREA CAMPIOANĂ DE LA RIO! Personal îmi scot pălăria. Merită! M-a lăsat mut de admiraţie…

2 comentarii: